Danutritie
Pastrarea greutatii versus luarea in greutate.
February 12, 2010
Rezistenţa celulelor la insulină face această diferenţă. Persoana fără probleme în menţinerea greutăţii nu prezintă rezistenţă în teritoriu la acţiunea insulinei, prin urmare va secreta cantităţi reduse de insulină indiferent de natura alimentelor consumate, cantităţile reduse de insulină fiind insuficiente pentru depozitarea de grăsimi în ţesutul gras.
la extrem avem exemplul diabetului juvenil în care din cauza secreţiilor insuficiente de insulină se înregistrează scăderi alarmante în greutate (pe seama topirii ţesutului gras şi al ţesutului muscular).
„Ingestia exagerată de hidrocarbonate realizează nu numai economisirea lipidelor, ci si depozitarea lor în ţesutul adipos. În absenţa hidrocarbonatelor se produc reacţii inverse de mobilizare şi utilizare mai intensă a lipidelor ca substrat energetic, cu participarea mai multor factori hormonali. Printre aceştia figurează secreţia redusă de insulină şi crescută de adrenalină, (hormonii tiroidieni). Deficitul de hidrocarbonate afectează metabolismul lipidic şi invers.” (I. Hăulică, „Fiziologie umană”, 2007, pagina 556 – 557).
Concluzii:
Pentru a scădea în greutate trebuie menţinut un nivel scăzut al secreţie de insulină, concomitent cu reducerea aportului de grăsimi saturate.
Pentru menţinerea greutăţii obţinute este obligatorie menţinerea secreţiei insulinice la nivele cel mult mediu.
Pentru a păstra în limitele scăzut – mediu secreţia insulinica este obligatorie scăderea rezistenţei la insulină.
Scăderea rezistenţei la insulină prin modificarea stilului de viaţă se face astfel:
Metabolismul glucidic la o persoana cu obezitate complicata cu diabet de grad ll
February 12, 2010
Deşi avea hiperinsulinism (care a fost evidenţiat prin creşterea continuă în greutate), persoana în cauză a continuat să consume alimente cu indice glicemic mare (chiar dacă în cantităţi reduse) determinand o rezistenţă la insulină din ce în ce mai mare (bariera este figurată mai înaltă). Urmarea a fost o secreţie din ce în ce mai mare de insulină (sageata mai mare decât anterior), datorita pancreasului care face eforturi să menţină glicemia în limitele fiziologice. Cu toate acestea glicemia nu mai poate fi menţinută în limitele normale, pe analizele de sânge apar valori ale glicemiei peste 120 mg/100ml sânge (pe desen apare aglomerare de bule Glu).
Departamentul Naţional de Sănătate din Marea Britanie consideră prediabet valorile glicemiei între 100 – 120 mg/100 ml sânge. În România glicemia este considerată normală până la 120 mg/100 ml sânge (deşi Profesor Dr. Hăulică Ion, autor al „Fiziologie umană” (ajunsă la a III – ediţie) consideră normale valorile 80 -100 mg/100 ml sânge !).
Care este rolul zaharurilor şi grăsimilor ingerate în procesul de creştere în greutate?
Întrebarea are un singur răspuns: fără un aport corespunzător de insulină (valori de la secreţie medie în sus !), zaharurile şi grăsimile nu se pot depune sub formă de grăsimi !!!