Corpul uman este un templu al proteinelor

April 14, 2015 :: Suplimente nutritive 

Povestea proteinelor tine in parte de stiinta, in parte de cultura, dar contine si suficienta mitologie.
Inca de la descoperirea, in anul 1839, a acestor particule chimice ce contin azot, de catre chimistul olandez Gerhard Mulder, proteinele au fost considerate ca fiind cele mai sacre dintre toti nutrientii.
Cuvantul proteina provine din grecescul proteios, care inseamna “de prima importanta”.
Multi oameni pun semnul egal intre proteine si hrana de origine animala. Dar nu e chiar asa…

Unele proteine sunt considerate de calitate buna, altele de calitate mai slaba; ce inseamna asta?

Proteinele, grasimile, hidratii de carbon si alcoolul furnizeaza practic toate caloriile pe care le consumam. Grasimile, hidratii de carbon si proteinele, ca macronutrienti, constituie cea mai mare parte a hranei, pe langa apa, restul fiind cantitati foarte mici de vitamine si minerale, ce constituie micronutrienti. Cantitatile de micronutrienti necesare pentru o sanatate optima sunt minuscule(miligrame pana la micrograme).
Proteinele, cele mai sacre dintre toti nutrientii, sunt componente vitale pentru organismul nostru si se gasesc in sute de mii de variante. Ele functioneaza ca enzime, hormoni, tesut structural si molecule de transport iar toate acestea fac ca viata sa fie posibila. Proteinele sunt alcatuite ca lanturi de sute si mii de aminoacizi care, la randul lor, sunt de cinsprezece pana la douazeci de tipuri, in functie de felul in care sunt socotiti.
Proteinele din organism se uzeaza in mod regulat si trebuie sa fie inlocuite. Acest lucru se realizeaza consumand alimente care contin proteine. Cand sunt digerate, aceste proteine ofera o noua aprovizionare cu caramizi – aminoacizi, ce for fi utilizate in producerea de proteine noi, inlocuitoare a celor uzate.
Se spune ca proteinele din diferite alimente au calitati diferite, in functie de felul in care furnizeaza aminoacizii necesari utilizati pentru a inlocui proteinele din organismul nostru.
Acest proces de dezasamblare si reasamblare a aminoacizilor din proteine este ca si cand cineva ne-ar da un sir de margele multicolore pentru a inlocui un vechi sir de margele pe care l-am pierdut. Totusi, margelele colorate din sirul primit nu se afla in aceeasi ordine ca in cel pe care l-am pierdut. Pentru a produce un sir de margele identic cu cel pierdut vom rupe sirul primit si adunam margelele pentru a construi un sir nou. Dar, daca ne lipsesc, de exemplu, mergelele de culoare albastra, refacerea noului sir este incetinita sau chiar oprita pana cand facem rost de margelele albastre. La fel stau lucrurile si atunci cand trebuie refacute noi tesuturi din proteine care sa corespunda cu proteinele noastre care s-au uzat.
Aproximativ opt aminoacizi( “margele colorate”) care sunt necesari pentru a alcatui proteinele din tesuturile noastre trebuie furnizati prin hrana pe care o consumam. Ei sunt numiti “esentiali” fiinca organismul nostru nu ii poate produce. Daca, la fel ca in cazul cu sirul de margele, din hrana noastra lipseste chiar si numai unul din acesti opt aminoacizi “esentiali”, atunci sinteza de noi proteine va fi incetinita sau oprita. Aici intervine ideea de calitate a proteinelor.
Proteinele alimentare de cea mai inalta calitate, sunt acelea care, foarte simplu, furnizeaza in procesul digestiei felurile si cantitatile corespunzatoare de aminoacizi necesari pentru a sintetiza in mod eficient noile noastre proteine tisulare. Acesta este sensul adevarat al cuvantului “calitate” – si anume capacitatea proteinelor din alimente de a furniza tipurile si cantitatile corespunzatoare de aminoacizi pentru a produce noi proteine in organismul nostru.
Alimentul care furnizeaza in modul cel mai eficient caramizile pentru inlocuirea proteinelor noastre este carnea umana. Proteina acesteia are cantitatea corespunzatoare de aminoacizi necesari.
Dar, cum semenii nostri nu sunt de mancat, recurgem la urmatoarele “cele mai bune proteine”, consumand proteine animale. Proteinele animale sunt foarte asemanatoare proteinelor noastre deoarece, in majoritate, ele au cantitatile potrivite din aminoacizii necesari. Aceste proteine pot fi utilizate foarte eficient si de aceea sunt numite “de buna calitate”.

Dintre alimentele de origine animala, proteinele din lapte si oua reprezinta cei mai buni aminoacizi care se potrivesc cu proteinele noastre, si sunt astfel considerate de cea mai buna calitate. In timp ce proteinele vegetale “de calitate mai slaba” s-ar putea sa fie deficitare intr-unul sau mai multi din aminoacizii esentiali, acestea ii contin pe toti.
Conceptul referitor la calitate se refera cu adevarat la eficienta cu care proteinele din alimente sunt utilizate pentru a promova cresterea. Acest lucru ar fi in ordine daca cea mai mare eficienta ar insemna si cea mai buna stare de sanatate, insa lucrurile nu stau asa, si iata de ce termeni ca eficienta si calitate sunt inselatori.
Proteinele vegetale “de slaba calitate”, care lucreaza o sinteza lenta dar sigura si constanta a noilor proteine, constituind cel mai sanatos tip de proteine. Proteinele lente dar constante vor castiga cursa.

Sursa: Studiul China, Dr. T. Colin Campbell, Thomas M. Campbell II