Pastrarea greutatii versus luarea in greutate.

February 12, 2010 :: Danutritie 

Rezistenţa celulelor la insulină face această diferenţă. Persoana fără probleme în menţinerea greutăţii nu prezintă rezistenţă în teritoriu la acţiunea insulinei, prin urmare va secreta cantităţi reduse de insulină indiferent de natura alimentelor consumate, cantităţile reduse de insulină fiind insuficiente pentru depozitarea de grăsimi în ţesutul gras.

la extrem avem exemplul diabetului juvenil în care din cauza secreţiilor insuficiente de insulină se înregistrează scăderi alarmante în greutate (pe seama topirii ţesutului gras şi al ţesutului muscular).

„Ingestia exagerată de hidrocarbonate realizează nu numai economisirea lipidelor, ci si depozitarea lor în ţesutul adipos. În absenţa hidrocarbonatelor se produc reacţii inverse de mobilizare şi utilizare mai intensă a lipidelor ca substrat energetic, cu participarea mai multor factori hormonali. Printre aceştia figurează secreţia redusă de insulină şi crescută de adrenalină, (hormonii tiroidieni). Deficitul de hidrocarbonate afectează metabolismul lipidic şi invers.” (I. Hăulică, „Fiziologie umană”, 2007, pagina 556 – 557).

Concluzii:

Pentru a scădea în greutate trebuie menţinut un nivel scăzut al secreţie de insulină, concomitent cu reducerea aportului de grăsimi saturate.

Pentru menţinerea greutăţii obţinute este obligatorie menţinerea secreţiei insulinice la nivele cel mult mediu.

Pentru a păstra în limitele scăzut – mediu secreţia insulinica este obligatorie scăderea rezistenţei la insulină.

Scăderea rezistenţei la insulină prin modificarea stilului de viaţă se face astfel:

  • – eliminarea din alimentaţia uzuală a glucidelor cu indice glicemic mare
  • – aport de glucide DOAR cu indice glicemic mic şi mediu
  • – consumul în special de grăsimi „benefice”
  • – reducerea aportului de grăsimi saturate
  • – obişnuinţa de a lua minim 3 mese/zi
  • – practicarea sportului
  • – scăderea aportului de stimulente (cofeină)
  • – menţinerea sub control a stresului